Tokyo, Ceai și Sky Tower (turnul de televiziune)

 După cunoașterea istoriei Japoniei prin vizita la Muzeul Național, și forfota din zona Akasuka urmează un ceas de tihnă prin participarea la Ceremonia Ceaiului!

Ajungem la un salon de ceai de pe o stradă din apropierea zonei Akasuka, la doar câteva minute de poarta .... Aici ne descălțăm și rămânem în ciorapi ( lucru important pentru vizitele în temple și muzee - unele porțiuni se vizitează desculț). Urcăm la etaj pe o scară de lemn, și ne urcăm aproximativ 30 de cm pe podeaua camerei de ceai. Camera e simplă, cu un podium de lemn unde se desfășoară ceremonia ceaiului, pentru câteva persoane, și cu scaune pentru cei care așteaptă la rând să facă ce au învățat - li s-a explicat de maestrul de ceremonie. Mă exista o nișă care are rol de antecameră unde participanții la ceremonie au câteva clipe de răgaz ca să se pregătească sufletește pentru ceremonie.

Încăperea este decorată cu un pergament cu o propoziție care inspiră participanții asupra temei ceremoniei. Ceremonia a fost perfecționată sute de ani și are o desfășurare bine stabilită. Durata normală este de aproximativ 4 ore, dar noi am participat la ceremonia restrânsă de o oră. Salonul de ceai este de obicei într-o casă separată, casa de ceai, amplasată într-o grădină construită astfel incit drumul spre salonul de ceai să ajute participanții la ceremonie să se lepede de cele lumești pentru a putea atinge o stare de relaxare și purificare meditativă. Intrarea în casa de ceai este foarte scundă cam un metru înălțime ca să amintească participanților că sunt ființe simple și fără atribute sociale. De asemenea participanții nu poartă arme în casa de ceai. 

Fiecare fază a ceremoniei este riguros reglementată, de la intrarea în salonul de ceai , purificarea ustensilelor, admirarea ambianței, a vaselor și recipientelor de pe masa unde se desfășoară ceremonia. Dar pentru cei interesați sunt cărți care explică detaliile ceremoniei. O parte din vasele folosite le găsiți pe blog în postările din Muzeul Național. Durata ceremoniei este de 4 ore fiindcă include și luarea mesei de seară sau prânz. După servirea mesei se prepară ceaiul matcha  conform ceremoniei.

Turnul Cerului - Sky Tower

Vizita din Tokyo se încheie cu admirarea panoramei orașului din platforma turnului de televiziune ( al doilea turn de televiziune ) de la o înălțime de aproximativ 300 m.

iată si un filmuleț  de câteva secunde

la ieșirea din turn este obișnuitul magazin de suveniruri

Akasuka , Tokyo, credință, filosofie și comerț

 Cu imaginația înfierbîntată după vizita la Muzeul Național, am ajuns la zona Akasuka să facem cunoștință cu primul templu din itinerarul excursiei. Coborîm din autobuz, traversăm bulevardul pe diagonală (modelul celebrei intersecții din Shibuya - dar la scară mai mică) și ajungem în fața porții care păzește de rele - prin două statui - și anunță vizual că suntem aproape de templu. Calea e destul de lungă, peste 500 de metri, iar aglomerația este neașteptată pentru noi care speram să ajungem la o oază de liniște și reculegere. Aleea spre templu este un centru comercial cu mare înghesuială cu multe buticuri cu suveniruri, genți, geamantane, kimonouri (de cumpărat și de închiriat pentru vizita la templu) și câte și mai câte... Este practic un mini cartier comercial! Se numește bulevardul Nakamise. Este un exemplu de îmbinare a vieții zilnice - comerțul, inclusiv mici restaurante - cu drumul spre reculegere ! Tradiția și prezentul își dau mâna într-un mod tipic japonez.

Poarta KAMINARIMON poarta principală a templului Sensojiș de strajă stau Zeul Tunetului pe stinga și Zeul Vântului pe dreapta.

Bulevardul Nakamisu. Nu pare foarte aglomerat fiindcă este ora mesei de prânz ...

Iată o hartă a complexului de temple și grădini cu evenimentele care se desfășoară de-a lungul anului.

Poate fac o traducere a evenimentelor ca sa vă faceți o idee despre calendarul "ecleziastic" japonez...

Ianuarie	Vizita de anul nou la temple Festivalul Daikon ( al Ridichii)	Templul Sensoji Templul Matsuchlyama Shodan
Februa-rie	Festivalul aruncării boabelor si Dansul lui Fukuju Hari-Ko(Serviciul de Comemorare Needles - acelor?	Templul Sensoji Templul Awashima-do
Martie	Edo Nagashi-Bina (Ceremonia papusilor plutitoare) Kinryu-no-Mai Dansul Dragonului de aur Festivalul florilor de Cires	Rîul Sumida Podul Azumbashi Templul Sensoji Parcul Sumida
Aprilie	Asakusa Yabusame (Tragerea cu arcul călare) Regata Waseda vs Keio Shirasagi-no-Mai (Dansul lui Shirasagi) Kong-Kong Târgul de pantofi Turneul 'Sumo cu Răcnete'	Parcul Sumida Rîul Sumida Templul Sensoji Altarul Tamahimeinari Templul Sensoji
Mai	Dansul Takara-no-Mai Festivalul Sanjia Piata de plante în ghiveci Ofujisan	Templul Sensoji Altarul Asakusa Altarul Sengen
Iunie	Festivalul de noapte Torikoe Piata de plante în ghiveci Ofujisan	Templul Sensoji Altarul Sengen
Iulie	Festivalul Shitamachi Tanabata Tîrgul de felinare chinezești din ceramică Focurile de artificii de pe râul Sumida	Kapabashi hon-dori Templul Sensoji Rîul Sumida
August	Carnavalul Asakusa Samba	Strazile Umamichi-dori și Kaminarimon-dori
Septembrie	Dansul Taito 'Noh la Focul de lemne' Festivalul Templului Matsuchlyama Shoden	Templul Sensoji Templul Matsuchlyama Shoden
Octombrie	Serviciul de comemorare al crizantemelor si Dansul Dragonului de aur	Templul Sensoji
Noiembrie	Shirasagi-no-Mai (Dansul Egretei Albe) Tori-no-Ichi Tîrgul de pantofi	Templul Sensoji Altarul Otori Altarul Tamahimeinari
Decembrie	Targul de pantofi extravaganți Hana-Kawado Hagoita Ichi (Tîrgul de badminton? ornamental) Joya no Kane (Clopotele de Ajun)	Parcul Hana-Kawado Templul Sensoji Templul Benten do

Astfel ajungem la poarta templului Sensoji, faimoasă prin lanterna de hârtie roșie. Acest templu are peste o mie de ani, iar legenda spune că a fost construit de trei pescari care au găsit cîte o statuetă a zeiței Kannon, zeița iertării, în secolul VII. Templu a fost reconstruit de câteva ori după incendii, cutremure și după bombardamentul din al 2-lea război mondial. acoperișul templului are peste 70000 de țigle de bronz. În fața templului este un cazan enorm cu tămâie aprinsă. Fumul degajat dacă este împins peste creștetul vizitatorului se crede că aduce noroc.

După poarta de intrare în curtea templului se află pagoda cu 5 etaje.

Pagoda a fost construită în 942, apoi refăcută de Tokugawa Iemitsu în 1648. A ars în 1945 și a fost reconstruită în 1973. Cu această ocazie au fost puse în fundație tăblițe comemorative ale unor credincioși fervenți, iar cu o relicvă de os al lui Buddha adusă din Sri Lanka este amplasată în punctul cel mai înalt al pagodei.

Cazanul cu tămâie este în centru. Fotografia e luată de pe treptele templului.

La intrarea în templu se vând amulete, eșarfe, mărgele, bilețele cu prevestirea viitorului, ștampile care atestă vizita la templu. Amuletele sunt specializate fertilitate, noroc, succes la învățătură, sănătate ...

Lingă templu este o grădină cu apa curgătoare, și temple mai mici și monumente ale personalităților culturale.

Aici am văzut primul crap Koi, care e considerat sfânt, ca reprezentant al zeilor în cultul shinto, ca toate animalele 'însemnate' - în culori diferite de cele comune cerbul alb, crapi albi și pătați, și altele.

Ne vom întâlni cu peștii koi și în alte ape curgătoare din grădinile din jurul templelor.

Trecând podul ajungem la un monument de piatră de formă neobișnuită: Saibutsu Itabi

traducerea este 'monument de piatră', este amplasat în partea stângă a templului Sensoji, în fața Sălii Yogodo. Este cel mai mare monument de acest fel din Tokyo, fiind un tip de stupa ( monument budist) - realizat din o bucată de piatră rectangulară. Partea superioară are formă triunghiulară și conține o imagine a lui Buda sau o silabă care simbolizeză Syaka. În perioada Edo, monumentul s-a spart în 3 bucăți în timpul unei furtuni din anul 1742. Este un monument reprezentativ pentru religia din evul mediu. În partea superioară în centru este o silabă reprezentând pe Syaka Nyorai, iar sub ea sunt imaginile lui Jizo Bosatu stând pe un lotus. Pe partea dreaptă este o imagine cu un copil șezând.

Ca în toate grădinile japoneze sunt lanterne de piatră ca aceasta:

sau aceasta

Iată o statuie a zeiței (bodhisvata) Kannon șezând.

 O îmbinare de tradiție și modernitate în grădină de lingă templul Sensoji. Două fete în kimonouri , pagoda cu 5 etaje, grădină centrală din Edo, turnul de televiziune și o vizitatoare în haine moderne...

Japonia - Muzeul Național, la bună revedere

 După vizita făcută pe repede înainte, de numai o ora și jumătate, îmi exprim mulțumirile pentru curatorii muzeului care au ales și expus cu multă grijă și dragoste exponatele care ajută vizitatorii să aibă contact cu eșantioane ale epocilor apuse ce au contribuit la momentul prezent; vă mai amintiți ichigo ichie?

În postările următoare voi încerca să povestesc despre Tokyo despre templul, grădina din zona Akasuka, turnul de televiziune cu panorama SkyTree.

Mai apoi voi descrie excursia pe muntele Fuji și zona apelor termale cu centrul în Hakone, un muzeu al kimonourilor iar apoi sper să ajung la Kyoto și Osaka.

Japonia - muzeul național - ceremonia ceaiului

 După prezentarea kimonourilor, a caligrafiei, picturii în tuș și a samurailor a influenței Zenului asupra artelor ajungem și la ceremonia ceaiului. În clădirea muzeului nu încape o grădină japoneză și un pavilion de ceai deci vom vedea exponate care sunt folosite la ceremonia ceaiului după ce invitații au luat loc în pavilionul de ceai.

Artele din Ceremonia Ceaiului

    Obiceiul de a bea matcha - pudră de ceai verde amestecată cu apă fierbinte - a fost introdus în Japonia din China acum peste 800 de ani. De-a lungul secolelor, călugării budiști, elita samurailor, locuitorii orașelor, și membrii altor pături sociale au contribuit la evoluția felului de a bea ceaiul în actuala ceremonie a ceaiului.

    Ceremonia ceaiului este o formă de artă vie, cu gazda preparând ceaiul printr-o serie de mișcări elegant coregrafiate. Este de-asemenea o practică spirituală  profundă. Gazda și musafirii se concentrează pe momentul prezent, știind că experiența lor comună este irepetabilă. Această stare este exprimată prin ichigo ichie, care înseamnă "întâlnirea care are loc odată în viață" .

    Pentru fiecare ceremonie a ceaiului, gazda selectează o combinație unică de vase de ceai și alte ustensile . Aceste ustensile, sunt alese cu intenția de a fi armonizate cu anotimpul și tema ceremoniei, și sunt admirate de invitați pentru funcționalitatea și frumusețea lor. Exponatele prezentate sunt ustensile care ar fi folosite la ceremonia ceaiului care s-ar desfășura la venirea primăverii.

Ambianța salonului de ceai. Caligrafia, aranjamentul floral, și Vasul cu Apă.

    Stampa este de obicei o lucrare de caligrafie, și servește ca punct focal al primei părți al ceremoniei ceaiului. Gazda alege cu grijă caligrafia din multitudinea pe care o posedă, asigurându-se că se va armoniza cu anotimpul și tema ceremoniei.

"Nopțile de vară sunt atât de scurte / parcă este seară încă / dar răsăritul este aici / unde printre nori / se ascunde luna?" Scrisă cu un tușeu delicat acum 1000 de ani, acest poem este considerat printre cele mai frumoase exemple de caligrafie japoneză. ( îmi cer scuze dar nu am exponatul ! dar poezia era prea frumoasă ca să nu fie adusă și vouă, cetitorilor ). A fost decupată dintr-o carte de poezii și atașată pe o stampă expusă pe durata ceremoniilor ceaiului. 

    Gazda va etala o vază cu un aranjament floral corespunzător celei de a doua jumătăți a ceremoniei ceaiului. Vaza și florile sunt alese cu grijă pentru a se completa reciproc, și sunt considerate o reflexie a spiritului și personalității gazdei.

    Vasul cu apă conține apă proaspătă folosită la reumplerea ceainicului și clătirea bolurilor de ceai. Poate fi din ceramică, metal sau lemn. Materialul depinde de anotimp și de formalitatea ceremoniei ceaiului care se va desfășura.

    În anii 1500, maeștrii ceaiului au început să aprecieze simplitatea oobiectelor și materialelor folosite zi de zi, adaptîndu-le la folosirea în cadrul ceremoniei ceaiului. Această vază de bambus a fost probabil deținută de maestrul de ceai samuraiul Kanamori Sowa (1584-1656), care a folosit-o la etalarea florilor de sezon.

    Partea laterală a acestui ceainic descrie o alegorie budistă. O maimuță este agățată de o ramură deasupra unei bălți, încercând să apuce reflexia lunii. Încercarea prostească a maimuței ne reamintește că ar trebui să înțelegem limitele cunoașterii noastre. Un practicant al ceremoniei ceaiului pe care îl chema Nomizo a deținut un ceainic cu aceste motive, și astfel piesele similare sunt numite  "ceainice Nomizo".

    Gazda ceremoniei ceaiului ținea acest vas ceramic lingă el, luând apă din el cu un polonic pentru a clăti bolurile de ceai și a reumple ceainicul. Vasul întruchipează conceptul de frumusețe imperfectă prin forma sa asimetrică și suprafața pătată, care s-a format atunci când cenușa s-a amestecat cu argila în timpul coacerii în cuptor cu foc din lemne.

    Nisei era un olar renumit în secolul 17 în Kyoto care se inspira din cultura orașului. El a pictat bolul de ceai cu o scenă din Povestea lui Genji, o lucrarea de literatură de curte considerată ca cel mai vechi roman din lume. El a folosit o tehnică numită rusu moyo ( desen gol ), șn care personajele sunt omise cu intenție din tablou.

    Maeștri de ceai admirau acest bol de ceai prin conceptul de wabi, care ne învață să găsim frumusețea în simplitate și imperfecțiune. Bolul are o formă asimetrică și o margine dezechilibrată. Un strat subțire de glazură transparentă acoperă suprafața, permițând argilei întunecate, bogată în fier să iasă în evidență.

    Vasele pentru depozitarea matcha (ceaiul verde pudră) în timpul adunărilor de ceai au fost apreciate ca obiecte miniaturale de artă. acest exemplu din anii 1600 are o formă rotundă neobișnuită, care a inspirat un maestru de ceai să îl numească "Luna Plină". Glazura bicoloră este caracteristică ceramicii produse în cuptoarele din Satsuma în Kyushu.

Kaiseki: o masă servită înainte de ceai

    Kaiseki e o masă simplă servită în cadrul ceremoniei ceaiului. Se bazează pe conceptul Ichiju sansai, sau "o supă și trei feluri colaterale", care sunt consumate cu orez. Masa este servită folosind multe boluri și vase. Fiecare este destinat unui anumit fel, de exemplu orez, supă, feluri prăjite, fierte la foc mic, sau murături.

Aceste vase de porțelan erau folosite la servirea unor delicatese de sezon în timpul ceaiului. Erau făcute în China la cuptoarele Jingdezhen prin anii 1600. Acolo, olarii umpleau matrițele cu argilă pentru a crea forme variate cum sunt iepurele, peștele, scoica, un instrument muzical cu coarde, și un lăstar de bambus.

Gazda ceremoniei ceaiului putea servi mâncare oaspeților. Bolul provine din cuptoarele Zhingzhou din China, unde se produceau în masă pentru export. Diferitele imperfecțiuni - cum ar fi argila de nuanță gri, tușele de pensulă grosiere și nisipul de pe fundul vasului - erau admirate drept caracteristici fermecătoare de către maeștri ceremoniei de ceai.

    Ustensilele folosite aveau forme care evocau răcoarea pentru mesele servite primăvara și vara. Acestea includ porțelanul în alb cu albastru, obiecte de obiecte din gresie cu puține decorații. Pentru a accentua senzația de răcoare, gazda stropea bolurile și tăvile cu picături de apă.

    Sake-ul era servit pe durata mesei kaiseki. Gazda oferea o Sticlă de sake și căni oaspeților, invitându-i să savureze alcoolul pe îndelete. Sticla de sake și cănile au o varietate de stiluri cu forme, culori și texturi unice. Oaspeții admirau aceste piese miniaturale în timp ce beau sake.

    Acestă căni din Vietnam are o formă de floare cu bleu pal. Vietnamul era influențat de China vecină și a început să producă ceramică în culorile alb cu albastru în anii 1300. În loc să copieze stilul vaselor chinezești, artizanii vietnamezi au dat ceramicii lor o caldură și finețe proprii, care era foarte admirată în Japonia.

Japonia - Muzeul Național, Samuraii

 Samuraii

    Vroiam să încep postarea cu ceremonia ceaiului dar mi-am dat seama că am prezentat artele care s-au dezvoltat în timpul shogunatului fără să pomenesc prea multe despre samurai. Iar samuraii aveau stilul de viață guvernat de codul Bushido bazat pe practici Zen de meditație și pe lîngă viața de războinic în clipele de răgaz practicau ceremonia ceaiului ca și ceilalți nobili.

Armele și Armurile samurailor - secolele 12-19

    Samuraii au condus Japonia aproape 700 de ani, din a doua jumătate a secolului 12 pînă în secolul 19. Ei emulau curtea imperială, care era casa culturii înalte, dar au împrumutat și din practicile oamenilor de rând. Căutând protecția divină în această viață și salvarea în cea următoare, ei se închinau atât zeilor Shinto cât și celor Budiști. Cultura samurailor era complexă și în schimbare continuă, dar a reflectat tot timpul autoritatea lor drept clasă militară a Japoniei.

    În galeria aceasta sunt expuse câteva din simbolurile cele mai importante ale autorității samurailor: săbii, armuri, și alt echipament militar. Acestea aveau multe scopuri. Prin culorile și materialele folosite ele arată gusturile stăpînilor. Diferențele în formă și construcție reflectă diferențele de rang și poziție socială. Mulți samurai transmiteau echipamentele drept moșteniri, iar samuraii de rang înalt făceau schimb drept cadouri diplomatice. Săbiile și armurile erau donate templelor Shinto și celor Budiste cu rugăciuni pentru victorie în bătălie.

Armurile samurailor

    De-a lungul secolelor, schimbările de tactici și armament au dus la dezvoltarea unor tipuri noi de armuri ale samurailor. Iată cele patru tipuri, de la cel mai vechi la cel mai recent:

Yoroi sau oyoroi, însemnând "marea armură", este o armură grea folosită de arcașii pe cai, modul preferat de luptă al samurailor din vechime.

Domaru sau "înfășurarea trunchiului", o armură ușoară care ușura mișcările în timpul luptei pedestre, legată pe lateral.

Haramaki sau "înfășurarea abdomenului", o armură ușoară care facilita mișcările în lupta pedestră, legată la spate.

Gusoku sau tosei gusoku, "armura completă contemporană", este armura care protejează întregul corp contra săgeților și muschetelor.

Armurile expuse sunt câteva din cele mai frumoase ale acestor tipuri fiind făcute la comandă pentru samuraii de frunte. Acești samurai doreau să iasă în evidență pe cîmpul de bătălie pentru a încuraja trupele proprii și a intimida inamicii. De aceea ei cereau crearea unor armuri care să fie atât utile cât și să iasă în evidență, cu decorațiuni care exprimau personalitățile și credințele spirituale.

La sfârșitul anilor 1500 și începutul anilor 1600 generalii samurai purtau coifuri cu aspect deosebit pentru a fi ușor reperați în câmpul de luptă. Acest exemplar a fost realizat pentru a semăna cu capul unui om. Părul de cal acoperă casca, iar banda de protecție a cefei este decorată cu lac negru și frunze argintii.

Forma acestei căști a fost inspirată de ideea iepurilor care aleargă peste valurile de pămînt. Urechile de iepure ies din părțile laterale și undele se propagă spre partea superioară. Generalii samurai erau îndrăgostiți de imaginile cu iepuri, ei fiind asociați cu agilitatea și fertilitatea.

    Armura din stînga (scuze pentru reflexii ...) combină inedit o temă acvatică cu o acoperire cu aur extravagantă. Casca descrie un melc cunoscut drept turbanul cu coarne iar plăcile de protecție ale armurii seamănă cu solzii de pește. Contrar aspectului său armura a fost proiectată să ofere maximum de protecție și manevrabilitate în bătălie.

    Armura din dreapta. Cascheta reprezintă creatura marină denumită turbanul cu coarne, care reprezintă o protecție impenetrabilă datorită grosimii carapacei. Placa de protecție a pieptului este modelată după armurile europene, care au fost adoptate de samurai pentru aspectul exotic și protecția oferită împotriva săgeților și muschetelor.

Săbii și suporturi pentru arme albe

    Multe din săbiile expuse sunt echipate cu o legătură detașabilă și teacă. Aceste părți le prezentăm separate de lame (săbii, pumnale, etc). Astfel este vizibilă întreagă lamă, inclusiv semnătura armurierului pe mîner. 

    Monturile aveau forme diferite, reflectînd tendințe în forma armelor și de modă, scopul monturii, dacă era de uz practic sau uz ceremonial, și rangul proprietarului. Monturile expuse sunt printre cele mai frumoase fiind create prin tehnici sofisticate de metalurgie și lăcuire.

De-a lungul perioadei Edo (1603-1868) fără războaie interne, samuraii purtau o pereche de săbii una lungă și cealaltă scurtă numite daisho ca simboluri ale statutului social. Cele expuse aici fac un contrast între cele simple, cu teci lăcuite de culoare neagră cu cele ornate de trei armurieri faimoși.

Montura elaborată pentru o sabie scurtă a fost comandată de Împăratul Komei (1831-1866). Mînerul este înfășurat cu piele de de rază de mare, un material tradițional de lux. Teaca este decorată în lac cu pulberi metalice. Sunt peisaje reprezentând norocul, prin cocori și alte păsări (plovers ?), se adună urmărind răsăritul soarelui.

Japonia - arte dramatice , kimonouri și obiecte de lemn lăcuit

 Artele dramatice

Despre artele dramatice nu am deloc fotografii, doar un text introductiv. 

    Cu sprijinul diferitelor clase sociale, au înflorit multe și variate arte dramatice. Dansul numit bugaku a fost principală formă de artă dramatică de la curtea imperială din perioada Heian (742 - 1192). Era bazată pe dansurile aduse din China și Korea, și era jucată la ocazii speciale cum erau bancheturile.

    Arta dramatică oficială jucată la curțile samurilor era (teatrul) noh. La începuturile sale, actorul și autorul de piese Ze'ami (1363?-1443) a dezvoltat noh într-o formă de artă subtilă și elegantă. Piesele sale povestesc despre spirite neliniștite sau demoni, care în. cele din urmă ating mântuirea. Actorii joacă cîntînd și dansând , cu miști stilizate și costume bogat decorate. 

    Prin contrast, teatrul kabuki era popular în rândul oamenilor simpli din perioada Eco (1603-1868). Actorii nu foloseau măști, dar erau machiați și aveau costume cu designuri inovative. Multe din piesele kabuki sunt inspirate din evenimente istorice sau domestice, captivând publicul cu dialoguri îndrăznețe și mișcări neașteptate.

Kimonouri

Kimonourile sunt atât de frumoase că nu mă pot îndura să le pun cu dimensiunile normale în această postare...

Acest kimono ( cel din dreapta ) este decorat cu caractere chinezești dintr-o poezie necunoscută. Astfel de croieli și desene au devenit populare după publicarea unui manual de design în 1666, care a promovat decorații cu caractere mari.

Mode de toamnă din perioada Edo

Aici sunt prezentate predecesoarele kimonoului modern, numit kosode. Numele său provine de la manșeta foarte îngustă - care o distingeau de kimononurile cu manșete largi ( osode ) care erau purtate de nobilii de la curte. Croielile și materialele acestor kimonouri reflectau nevoile anotimpurilor când erau purtate. Când vara lăsa locul toamnei, kimononurile mai lejere fără captușelă lăsau locul celor din materiale mai dense cu căptușeală. Kimonourile expuse conțin motive autumnale, în principal flori de crizanteme pe lingă alte plante și flori de toamnă. Crizantema este asociată cu un festival tradițional de origine chineză numit Festivalul Crizantemei, sărbătorit în a noua zi din a noua lună ( calendarul lunar?).

Kimonou cu mâneci lungi (Furisode) cu crizanteme, nori, păsări și fluturi

perioada Eco - era Meiji, secolul 19, Damasc satinat (rinzu) cu broderii vopsire controlată

Modele de nori în roșu aprins decorează elegant fondul alb al kimonoului. Micile modele brodate de fluturi și păsări, alături de crizantemele înflorite reflectă gusturile rafinate ale curții imperiale. Se pare că a fost purtat de o nobilă tânără pe la mijlocul anilor 1800.

Obiecte folosite la aranjarea părului

Elemente de mobilier din lemnul arborelui de lac

    Lacul este seva arborelui de lac care se solidifică formând o acoperire foarte durabilă. Populația din perioada Eco (1603-1868) foloseau multe obiecte lăcuite în viața zilnică. Construirea acestor obiecte se făcea din bucăți de lemn fasonate. asamblate și acoperite cu lac. Aceste obiecte erau piese de mobilier de la dulapuri la cutii pentru pensule și tuș. Obiectele lăcuite care sunt expuse, au decorațiuni cu pudră de aur și alte materiale scumpe, reflectând stilul de viață al claselor de sus și a celor bogați.