Japonia - muzeul național - ceremonia ceaiului

 După prezentarea kimonourilor, a caligrafiei, picturii în tuș și a samurailor a influenței Zenului asupra artelor ajungem și la ceremonia ceaiului. În clădirea muzeului nu încape o grădină japoneză și un pavilion de ceai deci vom vedea exponate care sunt folosite la ceremonia ceaiului după ce invitații au luat loc în pavilionul de ceai.

Artele din Ceremonia Ceaiului

    Obiceiul de a bea matcha - pudră de ceai verde amestecată cu apă fierbinte - a fost introdus în Japonia din China acum peste 800 de ani. De-a lungul secolelor, călugării budiști, elita samurailor, locuitorii orașelor, și membrii altor pături sociale au contribuit la evoluția felului de a bea ceaiul în actuala ceremonie a ceaiului.

    Ceremonia ceaiului este o formă de artă vie, cu gazda preparând ceaiul printr-o serie de mișcări elegant coregrafiate. Este de-asemenea o practică spirituală  profundă. Gazda și musafirii se concentrează pe momentul prezent, știind că experiența lor comună este irepetabilă. Această stare este exprimată prin ichigo ichie, care înseamnă "întâlnirea care are loc odată în viață" .

    Pentru fiecare ceremonie a ceaiului, gazda selectează o combinație unică de vase de ceai și alte ustensile . Aceste ustensile, sunt alese cu intenția de a fi armonizate cu anotimpul și tema ceremoniei, și sunt admirate de invitați pentru funcționalitatea și frumusețea lor. Exponatele prezentate sunt ustensile care ar fi folosite la ceremonia ceaiului care s-ar desfășura la venirea primăverii.

Ambianța salonului de ceai. Caligrafia, aranjamentul floral, și Vasul cu Apă.

    Stampa este de obicei o lucrare de caligrafie, și servește ca punct focal al primei părți al ceremoniei ceaiului. Gazda alege cu grijă caligrafia din multitudinea pe care o posedă, asigurându-se că se va armoniza cu anotimpul și tema ceremoniei.

"Nopțile de vară sunt atât de scurte / parcă este seară încă / dar răsăritul este aici / unde printre nori / se ascunde luna?" Scrisă cu un tușeu delicat acum 1000 de ani, acest poem este considerat printre cele mai frumoase exemple de caligrafie japoneză. ( îmi cer scuze dar nu am exponatul ! dar poezia era prea frumoasă ca să nu fie adusă și vouă, cetitorilor ). A fost decupată dintr-o carte de poezii și atașată pe o stampă expusă pe durata ceremoniilor ceaiului. 

    Gazda va etala o vază cu un aranjament floral corespunzător celei de a doua jumătăți a ceremoniei ceaiului. Vaza și florile sunt alese cu grijă pentru a se completa reciproc, și sunt considerate o reflexie a spiritului și personalității gazdei.

    Vasul cu apă conține apă proaspătă folosită la reumplerea ceainicului și clătirea bolurilor de ceai. Poate fi din ceramică, metal sau lemn. Materialul depinde de anotimp și de formalitatea ceremoniei ceaiului care se va desfășura.

    În anii 1500, maeștrii ceaiului au început să aprecieze simplitatea oobiectelor și materialelor folosite zi de zi, adaptîndu-le la folosirea în cadrul ceremoniei ceaiului. Această vază de bambus a fost probabil deținută de maestrul de ceai samuraiul Kanamori Sowa (1584-1656), care a folosit-o la etalarea florilor de sezon.

    Partea laterală a acestui ceainic descrie o alegorie budistă. O maimuță este agățată de o ramură deasupra unei bălți, încercând să apuce reflexia lunii. Încercarea prostească a maimuței ne reamintește că ar trebui să înțelegem limitele cunoașterii noastre. Un practicant al ceremoniei ceaiului pe care îl chema Nomizo a deținut un ceainic cu aceste motive, și astfel piesele similare sunt numite  "ceainice Nomizo".

    Gazda ceremoniei ceaiului ținea acest vas ceramic lingă el, luând apă din el cu un polonic pentru a clăti bolurile de ceai și a reumple ceainicul. Vasul întruchipează conceptul de frumusețe imperfectă prin forma sa asimetrică și suprafața pătată, care s-a format atunci când cenușa s-a amestecat cu argila în timpul coacerii în cuptor cu foc din lemne.

    Nisei era un olar renumit în secolul 17 în Kyoto care se inspira din cultura orașului. El a pictat bolul de ceai cu o scenă din Povestea lui Genji, o lucrarea de literatură de curte considerată ca cel mai vechi roman din lume. El a folosit o tehnică numită rusu moyo ( desen gol ), șn care personajele sunt omise cu intenție din tablou.

    Maeștri de ceai admirau acest bol de ceai prin conceptul de wabi, care ne învață să găsim frumusețea în simplitate și imperfecțiune. Bolul are o formă asimetrică și o margine dezechilibrată. Un strat subțire de glazură transparentă acoperă suprafața, permițând argilei întunecate, bogată în fier să iasă în evidență.

    Vasele pentru depozitarea matcha (ceaiul verde pudră) în timpul adunărilor de ceai au fost apreciate ca obiecte miniaturale de artă. acest exemplu din anii 1600 are o formă rotundă neobișnuită, care a inspirat un maestru de ceai să îl numească "Luna Plină". Glazura bicoloră este caracteristică ceramicii produse în cuptoarele din Satsuma în Kyushu.

Kaiseki: o masă servită înainte de ceai

    Kaiseki e o masă simplă servită în cadrul ceremoniei ceaiului. Se bazează pe conceptul Ichiju sansai, sau "o supă și trei feluri colaterale", care sunt consumate cu orez. Masa este servită folosind multe boluri și vase. Fiecare este destinat unui anumit fel, de exemplu orez, supă, feluri prăjite, fierte la foc mic, sau murături.

Aceste vase de porțelan erau folosite la servirea unor delicatese de sezon în timpul ceaiului. Erau făcute în China la cuptoarele Jingdezhen prin anii 1600. Acolo, olarii umpleau matrițele cu argilă pentru a crea forme variate cum sunt iepurele, peștele, scoica, un instrument muzical cu coarde, și un lăstar de bambus.

Gazda ceremoniei ceaiului putea servi mâncare oaspeților. Bolul provine din cuptoarele Zhingzhou din China, unde se produceau în masă pentru export. Diferitele imperfecțiuni - cum ar fi argila de nuanță gri, tușele de pensulă grosiere și nisipul de pe fundul vasului - erau admirate drept caracteristici fermecătoare de către maeștri ceremoniei de ceai.

    Ustensilele folosite aveau forme care evocau răcoarea pentru mesele servite primăvara și vara. Acestea includ porțelanul în alb cu albastru, obiecte de obiecte din gresie cu puține decorații. Pentru a accentua senzația de răcoare, gazda stropea bolurile și tăvile cu picături de apă.

    Sake-ul era servit pe durata mesei kaiseki. Gazda oferea o Sticlă de sake și căni oaspeților, invitându-i să savureze alcoolul pe îndelete. Sticla de sake și cănile au o varietate de stiluri cu forme, culori și texturi unice. Oaspeții admirau aceste piese miniaturale în timp ce beau sake.

    Acestă căni din Vietnam are o formă de floare cu bleu pal. Vietnamul era influențat de China vecină și a început să producă ceramică în culorile alb cu albastru în anii 1300. În loc să copieze stilul vaselor chinezești, artizanii vietnamezi au dat ceramicii lor o caldură și finețe proprii, care era foarte admirată în Japonia.

Japonia - Muzeul Național, Samuraii

 Samuraii

    Vroiam să încep postarea cu ceremonia ceaiului dar mi-am dat seama că am prezentat artele care s-au dezvoltat în timpul shogunatului fără să pomenesc prea multe despre samurai. Iar samuraii aveau stilul de viață guvernat de codul Bushido bazat pe practici Zen de meditație și pe lîngă viața de războinic în clipele de răgaz practicau ceremonia ceaiului ca și ceilalți nobili.

Armele și Armurile samurailor - secolele 12-19

    Samuraii au condus Japonia aproape 700 de ani, din a doua jumătate a secolului 12 pînă în secolul 19. Ei emulau curtea imperială, care era casa culturii înalte, dar au împrumutat și din practicile oamenilor de rând. Căutând protecția divină în această viață și salvarea în cea următoare, ei se închinau atât zeilor Shinto cât și celor Budiști. Cultura samurailor era complexă și în schimbare continuă, dar a reflectat tot timpul autoritatea lor drept clasă militară a Japoniei.

    În galeria aceasta sunt expuse câteva din simbolurile cele mai importante ale autorității samurailor: săbii, armuri, și alt echipament militar. Acestea aveau multe scopuri. Prin culorile și materialele folosite ele arată gusturile stăpînilor. Diferențele în formă și construcție reflectă diferențele de rang și poziție socială. Mulți samurai transmiteau echipamentele drept moșteniri, iar samuraii de rang înalt făceau schimb drept cadouri diplomatice. Săbiile și armurile erau donate templelor Shinto și celor Budiste cu rugăciuni pentru victorie în bătălie.

Armurile samurailor

    De-a lungul secolelor, schimbările de tactici și armament au dus la dezvoltarea unor tipuri noi de armuri ale samurailor. Iată cele patru tipuri, de la cel mai vechi la cel mai recent:

Yoroi sau oyoroi, însemnând "marea armură", este o armură grea folosită de arcașii pe cai, modul preferat de luptă al samurailor din vechime.

Domaru sau "înfășurarea trunchiului", o armură ușoară care ușura mișcările în timpul luptei pedestre, legată pe lateral.

Haramaki sau "înfășurarea abdomenului", o armură ușoară care facilita mișcările în lupta pedestră, legată la spate.

Gusoku sau tosei gusoku, "armura completă contemporană", este armura care protejează întregul corp contra săgeților și muschetelor.

Armurile expuse sunt câteva din cele mai frumoase ale acestor tipuri fiind făcute la comandă pentru samuraii de frunte. Acești samurai doreau să iasă în evidență pe cîmpul de bătălie pentru a încuraja trupele proprii și a intimida inamicii. De aceea ei cereau crearea unor armuri care să fie atât utile cât și să iasă în evidență, cu decorațiuni care exprimau personalitățile și credințele spirituale.

La sfârșitul anilor 1500 și începutul anilor 1600 generalii samurai purtau coifuri cu aspect deosebit pentru a fi ușor reperați în câmpul de luptă. Acest exemplar a fost realizat pentru a semăna cu capul unui om. Părul de cal acoperă casca, iar banda de protecție a cefei este decorată cu lac negru și frunze argintii.

Forma acestei căști a fost inspirată de ideea iepurilor care aleargă peste valurile de pămînt. Urechile de iepure ies din părțile laterale și undele se propagă spre partea superioară. Generalii samurai erau îndrăgostiți de imaginile cu iepuri, ei fiind asociați cu agilitatea și fertilitatea.

    Armura din stînga (scuze pentru reflexii ...) combină inedit o temă acvatică cu o acoperire cu aur extravagantă. Casca descrie un melc cunoscut drept turbanul cu coarne iar plăcile de protecție ale armurii seamănă cu solzii de pește. Contrar aspectului său armura a fost proiectată să ofere maximum de protecție și manevrabilitate în bătălie.

    Armura din dreapta. Cascheta reprezintă creatura marină denumită turbanul cu coarne, care reprezintă o protecție impenetrabilă datorită grosimii carapacei. Placa de protecție a pieptului este modelată după armurile europene, care au fost adoptate de samurai pentru aspectul exotic și protecția oferită împotriva săgeților și muschetelor.

Săbii și suporturi pentru arme albe

    Multe din săbiile expuse sunt echipate cu o legătură detașabilă și teacă. Aceste părți le prezentăm separate de lame (săbii, pumnale, etc). Astfel este vizibilă întreagă lamă, inclusiv semnătura armurierului pe mîner. 

    Monturile aveau forme diferite, reflectînd tendințe în forma armelor și de modă, scopul monturii, dacă era de uz practic sau uz ceremonial, și rangul proprietarului. Monturile expuse sunt printre cele mai frumoase fiind create prin tehnici sofisticate de metalurgie și lăcuire.

De-a lungul perioadei Edo (1603-1868) fără războaie interne, samuraii purtau o pereche de săbii una lungă și cealaltă scurtă numite daisho ca simboluri ale statutului social. Cele expuse aici fac un contrast între cele simple, cu teci lăcuite de culoare neagră cu cele ornate de trei armurieri faimoși.

Montura elaborată pentru o sabie scurtă a fost comandată de Împăratul Komei (1831-1866). Mînerul este înfășurat cu piele de de rază de mare, un material tradițional de lux. Teaca este decorată în lac cu pulberi metalice. Sunt peisaje reprezentând norocul, prin cocori și alte păsări (plovers ?), se adună urmărind răsăritul soarelui.

Japonia - arte dramatice , kimonouri și obiecte de lemn lăcuit

 Artele dramatice

Despre artele dramatice nu am deloc fotografii, doar un text introductiv. 

    Cu sprijinul diferitelor clase sociale, au înflorit multe și variate arte dramatice. Dansul numit bugaku a fost principală formă de artă dramatică de la curtea imperială din perioada Heian (742 - 1192). Era bazată pe dansurile aduse din China și Korea, și era jucată la ocazii speciale cum erau bancheturile.

    Arta dramatică oficială jucată la curțile samurilor era (teatrul) noh. La începuturile sale, actorul și autorul de piese Ze'ami (1363?-1443) a dezvoltat noh într-o formă de artă subtilă și elegantă. Piesele sale povestesc despre spirite neliniștite sau demoni, care în. cele din urmă ating mântuirea. Actorii joacă cîntînd și dansând , cu miști stilizate și costume bogat decorate. 

    Prin contrast, teatrul kabuki era popular în rândul oamenilor simpli din perioada Eco (1603-1868). Actorii nu foloseau măști, dar erau machiați și aveau costume cu designuri inovative. Multe din piesele kabuki sunt inspirate din evenimente istorice sau domestice, captivând publicul cu dialoguri îndrăznețe și mișcări neașteptate.

Kimonouri

Kimonourile sunt atât de frumoase că nu mă pot îndura să le pun cu dimensiunile normale în această postare...

Acest kimono ( cel din dreapta ) este decorat cu caractere chinezești dintr-o poezie necunoscută. Astfel de croieli și desene au devenit populare după publicarea unui manual de design în 1666, care a promovat decorații cu caractere mari.

Mode de toamnă din perioada Edo

Aici sunt prezentate predecesoarele kimonoului modern, numit kosode. Numele său provine de la manșeta foarte îngustă - care o distingeau de kimononurile cu manșete largi ( osode ) care erau purtate de nobilii de la curte. Croielile și materialele acestor kimonouri reflectau nevoile anotimpurilor când erau purtate. Când vara lăsa locul toamnei, kimononurile mai lejere fără captușelă lăsau locul celor din materiale mai dense cu căptușeală. Kimonourile expuse conțin motive autumnale, în principal flori de crizanteme pe lingă alte plante și flori de toamnă. Crizantema este asociată cu un festival tradițional de origine chineză numit Festivalul Crizantemei, sărbătorit în a noua zi din a noua lună ( calendarul lunar?).

Kimonou cu mâneci lungi (Furisode) cu crizanteme, nori, păsări și fluturi

perioada Eco - era Meiji, secolul 19, Damasc satinat (rinzu) cu broderii vopsire controlată

Modele de nori în roșu aprins decorează elegant fondul alb al kimonoului. Micile modele brodate de fluturi și păsări, alături de crizantemele înflorite reflectă gusturile rafinate ale curții imperiale. Se pare că a fost purtat de o nobilă tânără pe la mijlocul anilor 1800.

Obiecte folosite la aranjarea părului

Elemente de mobilier din lemnul arborelui de lac

    Lacul este seva arborelui de lac care se solidifică formând o acoperire foarte durabilă. Populația din perioada Eco (1603-1868) foloseau multe obiecte lăcuite în viața zilnică. Construirea acestor obiecte se făcea din bucăți de lemn fasonate. asamblate și acoperite cu lac. Aceste obiecte erau piese de mobilier de la dulapuri la cutii pentru pensule și tuș. Obiectele lăcuite care sunt expuse, au decorațiuni cu pudră de aur și alte materiale scumpe, reflectând stilul de viață al claselor de sus și a celor bogați.

Zen și artele japoneze

 Ce e Zen-ul?

Zen este o ramură importantă a Budismului din Asia de Est. Cuvântul provine din sanscrită și înseamnă meditație. Conform învățăturilor Zen, adevărul ultim descoperit de Buda este atât de profund că nu poate fi exprimat în cuvinte. Pentru a fi cunoscut, el trebuie contactat prin intuiție prin meditație și alte practici sub supravegherea unui maestru Zen. Odată atins ( înțeles ), el va elibera mintea de ignoranță și suferință.

Budai este un calugar zen dintr-o legendă chinezească. Este adulat ca o manifestare a Maitreya, Viitorul Buddha, și este unul din cei Șapte Zei ai Norocului în Japonia. Această imagine a lui Budai este cel mai probabil sa fie pictată de Kano Yukinobu, fratele mai mic al maestrului Motonobu (1477-1559).

Pictura și caligrafia intre secolele 16-19

Economia în plină dezvoltare, comerțul exterior, educație mai bună au adus o forță nouă în dezvoltarea picturii și a caligrafiei. Înainte, clasele conducătoare ca samuraii și nobilimea de la curte erau protectorii artelor. Dar în perioada Edo (1603-1868) tot mai mulți oameni beneficiau de avantajele dezvoltării economice. Mai ales negustorii au acumulat averi care le-au permis să susțină artiștii și să le cumpere operele.

    Mulți pictori au continuat să lucreze în stilurile tradiționale, iar ceilalți au căutat surse noi de inspirație. Una din surse erau picturile și manualele de pictură importate din China. Altă sursă erau cărțile și reproducerile aduse de comercianți din Europa, care etalau tehnici cum ar fi umbrirea realistă și perspectiva. Astfel pictura japoneză a devenit mai diversă ca stil și subiectele abordate.

    În același timp vechiul stil al scrierii cu pensula și tușul au fost continuate. Rata alfabetizării a crescut formidabil prin crearea școlilor pentru toate clasele sociale, mai ales în orașe. Industria tipografica s-a dezvoltat și un public mai larg a practicat arta caligrafiei.

Tușele de pensulă din această lucrare curg ca și cum ar dansa pline de viață pe pagină. Ele descriu picăturile limpezi și roua de pe frunzele copacului la răsăritul lunii. Este un vers din o poezie chineză a lui Huangfu Zeng ( decedat în 785 ), este o opera a politicianului Yamaoka Tesshu (1836 - 1888) care a realizat deschiderea Castelului Edo pentru accesului publicului.

Stampa din dreapta. Versul Luna strălucitoare pe râu.

Artistul faimos Ike no Taiga (1723-1776) a pictat desenul caligrafic descriind luna strălucitoare reflectată în râu pe o bucată de hârtie îngustă. Contrar acestei limitări, caracterele nu par constrânse de forma hârtiei, rezultând o operă remarcabilă. Taiga a învățat caligrafia chineză de la o vârstă fragedă, dar apoi și-a creat stilul propriu.

Stampa din stânga.

Avem caligrafiat un vers dintr-o poezie a lui Su Eidao (648-705), care descrie oameni ajungând la pâraie  sub luna plină. Jakugon (1702-1771), care a creat stampa, a plecat de acasă de tânăr ca să devină călugăr budist. Calmul sau și tușele de pensulă sunt bazate pe stilul caligrafic chinezesc.

"Luna recoltei strălucește deasupra câmpiilor din Musashino, fără ca vreun vârf de munte să o ascundă". Poemul caligrafiat aici evoca luna din timpul recoltei la răsăritul său peste Musashino, o câmpie largă la vest de Eco ( actualul Tokyo ). Debordînd de emoție, caligrafia este elegantă rămînînd simplă, intruchipînd tema poemului.

Iată un exemplu de pictură care descrie florile din cele patru anotimpuri.

Aici sunt 2 picturi inspirate din tradiția chineză a dinastiei Song (960 - 1279), cu plante și insecte vara și toamna.

Iată un paravan minunat cu luna plină.

și două stampe cu maimuța plimbându-se pe munte:

Cîteva maimuțe și căprioare se zbenguiesc printre copacii muntelui. Aceste picturi sunt remarcabile prin descrierea realistă a animalelorș parul din blana animalelor este pictat cu o detaliere extraordinară. Artisult este Mori Sosen, perioada Edo, secolul 19.

Japonia - muzeul național al Japoniei - artele de la curtea imperială - sec 8-16

     După ce au emulat China câteva generații, curtea imperială a început să dezvolte o identitate culturală proprie prin secolul 10. Acest curent a fost condus de nobilimea care îl slujea pe împărat. Corpusul de lucrări create - literatură, caligrafie, pictură și obiecte de uz zilnic cu decorații elegante - au devenit fundația culturii japoneze. Chiar și după ce samuraii au cucerit puterea politică depășind puterea împăratului în secolul12, curtea a rămas adăpostul culturii înalte pentru câteva secole.

    Formele diferite de artă erau întrepătrunse, cu literatura jucând un rol central. Pînă atunci nobilimea scria în limba chineză, dar crearea unui sistem nou de scriere (Kanji), a ajutat la înflorirea literaturii japoneze.  Atît nobilii citesc și femeile nobile au scris câteva dintre cele mai faimoase poezii și povestiri, cum ar fi Povestea lui Genji de doamna de la curte Murasaki Shikibu. Scene din operele literare erau pictate  pe stampe și elemente de mobilier comandate de nobili pentru conacele lor.

Zen-ul și pictura în tuș, secolele 13 - 16

    Budismul Zen a fost adus din China, și a influențat cultura japoneză. Zen nu pune accentul pe ritualuri complicate sau pe studiul textelor sacre. Mai degrabă aduce meditația în acțiunile ( sarcinile ) zilnice, chiar în gătitul mâncării și al curățeniei , ca o cale spre iluminarea spirituală. În secolul 13 călugării au adus Zen-ul în Japonia ca o școală completă de gândire budistă.

    Acești călugări au adus de asemenea cele mai noi practici culturale din China. Una dintre ele era pictura în tuș, care folosea linii expresive și gradații expresive pentru a portretiza natura și oamenii. Pictura în tuș s-a răspândit dincolo de templele Zen și a devenit o tradiție artistică importantă în Japonia. O altă practică a maeștrilor Zen a fost cea a caligrafiei care a fost prețuită pentru valoarea sa estetică și spirituală. Pe lingă pictura și caligrafia expuse, budismul Zen a influențat ceremonia ceaiului, designul grădinilor, și multe alte forme de artă.

Zenul și societatea japoneză

    Sunt expuse exponate datorate budismului Zen, picturi în tuș, realizate între anii 1200 și 1500. În secolele ce au urmat, Zen-ul a continuat să influențeze arta japoneză, cultura și învățământul.

    Mulți dintre cei mai apreciați artiști au legături profunde cu Zen-ul. Pictorul Ito Jakuchu (1716 - 1800) era un adept devotat de Zen, iar călugărul Hakuin (1686-1769) a creat picturi și caligrafie care reprezentau învățături Zen.

    Pe măsură ce Japonia a început sa se modernizeze spre sfârșitul anilor 1800, călugări, savanți, și alte figuri proeminente au promovat Zen-ul în Japonia și în afara ei. Unul din romancierii de frunte ai epocii, Natsume Soseki (1867-1916), a studiat Zen-ul.

    Astăzi Zen-ul este binecunoscut în afara Asiei de Est și continuă să atragă adepți în ntreaga lume. Steve Jobs ( 1955-2011), de exemplu, a studiat Zen în anii de formare înainte să se afirme în industria IT.

    Muți călugări Zen visau să se retragă în natură pentru a scăpa de grijile lumești. Aceste panouri, care erau expuse probabil într-un templu Zen, exprimă acest ideal prin două legende chineze. În scena din dreapta sunt Cei Patru Înțelepți de pe Muntele Shang, care trăiau izolați pe munte ca sa evite tulburările politice (din vale...). În stinga sunt Cei Șapte Înțelepți din Dumbrava de Bambus, care se întâlneau în mod regulat în izolare ca să se bucure de băutură și "conversație pură".

Japonia - muzeul național al Japoniei - budismul - artele inspirate de budism sec. 8-16

 Credințele și artele budiste, ca și credincioșii săi, se diversifică cu trecerea timpului. În perioada Heian (794-11920, împăratului nobilimea de la curte au practicat și au sprijinit budismul. Ei au folosit averile lor considerabile să construiască temple și să creeze imagini pentru serviciul divin, adeseori în stiluri delicate care reflectau gusturile lor.

În perioada Kamakura (1192 - 1333), samuraii câștigă putere politică și devin patroni ai budismului. Ei preferau arta budistă care era clară și dinamică, care a făcut pe artiști să dezvolte stiluri noi. Mulți oameni au început sa practice budismul, imbinînd această religie cu credințele locale, mai ales în perioada Muromachi (1392 - 1573).

În timpul acestor perioade călugării au adus curente noi de gândire budistă din China, și au dezvoltat noi școli în Japonia bazate pe vechile învățături. Budismul a devenit mai integrat cu Shinto, religia indigenă. Picturile, sculpturile, obiectele de cult și caligrafia sacră expuse ilustrează diversitatea artefactelor în budism.

Picturi budiste din Nara

sunt prezentate picturi și sculpturi budiste din Nara din perioadele Heian și Kamakura (794-1333)

Urmează o pictură din templul Kasuga, unul din cele mai apreciate situri Shinto. Legenda spune că templul a fost înființat când un zeu a mers călare pe un cerb la Nara. Aici zeul e reprezentat de copacul sacru sakaki și de discul solar peste șaua cerbului. În partea superioară a picturii sunt munții care domină templul Kasuga, cu cireșii înfloriți.